Se încheie un alt an. Când și cum a zburat n-aș știi să vă spun. A fost un an ca un vârtej, plin de provocări, cu mulți kilometri în alergare, cu multe weekend-uri hai hui prin munți, cu mulți oameni fascinanți pe care i-am cunoscut și, cel mai important, cu mulți prieteni dobândiți. Pentru că dincolo de cifre, dincolo de medalii și dincolo de fotografii, rămân oamenii. Iar amintirile noastre de preț sunt întotdeauna legate de alți oameni.
A fost un an în care am intrat într-o echipă minunată, CiucașX3, la care țin foarte mult și am ajuns să mă simt în Ciucaș ca acasă.
A fost un an în care am reînceput să călăresc bicicleta, chiar dacă destul de timid, și mult mai puțin decât mi-aș fi dorit.
A fost un an cu multe concursuri, câteva podiumuri neașteptate și un vis împlinit.
În cifre, 2016 arată așa: 1260 km alergați din care 752 km pe munte sau pe poteci și 38.288 elevation gain. Se poate și mai bine. 🙂
Startul competițiilor l-am dat chiar din ianuarie, cu semimaratonul de la Gerar, unde am făcut echipă cu Carmen si Cristi, 2 oameni foarte dragi alături de care a ieșit o cursă super fun.
A urmat apoi Sinaia Urban Trail. O cursă knockout, un nou concept pentru cursele de la noi, foarte intensă și foarte grea, chiar dacă au fost puțini kilometri. Am ajuns aici până în semifinale, mult mai departe decât m-aș fi așteptat, așa ca a fost un început în forță.
Următorul start a fost la ziua B. Împreună cu bicla din nou după mult timp și un loc 2 la categorie. Se pare că încă mai suntem prietene.
La Brașov Marathon am ajuns la finele lui aprilie, o cursă care mi-a intrat direct la suflet. Am ales proba lungă, maratonul pentru că e distanța pe care mă simt cel mai bine. Organizarea, vremea, cafeaua de dimineață, probabil toate au contribuit la o stare excepțională și am făcut aici cea mai bună cursă a mea. Un prim podium cu un loc 3 categorie si 4 Open Feminin.
A doua zi nu m-am putut abține și am alergat un 10,5 km de revenire, la Baneasa Spring Trail Run . Mulțumesc mult Adriana pentru înscriere. A mers numa bine.
A urmat apoi Apuseni Marathon, o cursă la care îmi doream de foarte mult timp să ajung. Drumul extrem de lung și obositor, cu o sosire târziu în noapte, somn la cort, start la proba de maraton si o subestimare gravă a traseului, m-au îngenuncheat aici. Am ratat podiumul, ajungând pe locul 4, dar am cunoscut un om fain, pe Cătălina, care a ajuns pe locul 3, și m-am bucurat sincer pentru ea, îl merita mai mult decât mine.
Următorul a fost un triatlon. Fără asfalt la mare 😀 Numa că în ștafetă. O ștafetă făcută pe ultima sută de metri, cu o seară înainte, dar o echipă fantastică care a ajuns cumva pe podium la feminin. Locul 3 alături de Carmen Putinelu si Carmen Albișteanu. Despre cursă a scris Carmen, pe blogul ei. Aici ceva a fost magic. O fi fost emoția concursului în echipă, o fi fost primul somn pe plajă, o fi fost marea, nu știu…dar tare mult îmi doresc să revin la acest concurs..
O altă cursă care mi-a ajuns direct la suflet anul ăsta a fost Atinge Omu. Este un concurs special. De fapt, nu prea e atmosfera de concurs. Aici m-am simțit de parcă mi-am dat întâlnire cu cațiva prieteni să ne întrecem până pe Omu și înapoi. Scurt, intens, rapid, cu soare și cu zăpadă, cu mulți oameni faini și cu un bulz fantastic. Un concurs pentru suflet.
Din păcate însă la Atinge Omu mi-am dat seama că întinderea suferită la Brașov este destul de serioasă, așa că am ratat următoarea cursă, Retezat Sky Race. Am făcut însă traseul în plimbare, am strâns marcajele și am cunoscut un om tare drag care mi-a devenit prieten de suflet, Elena. 🙂
2×2 Race îmi doresc să-l fac de mult timp, însă în fiecare an ceva nu merge bine. Proaspăt revenită după accidentare și cu teama de a nu căpăta una nouă, mă transfer de la proba lungă la cea scurtă. Așa că anul ăsta văd din nou doar Negoiu 🙂 Oare când voi fi capabilă să fac și eu temutul 2×2?
A urmat apoi o nebunie. Ultramaratonul de la Ciucaș. 105 km alături de doi oameni care mi-au devenit prieteni dragi, Alex si George. O nebunie de cursă în care am râs, am plâns, am înjurat, am țipat, am suferit și ne-am bucurat împreună, ne-am împlinit un vis și am legat niște prietenii pentru o viață.
Bucharest Relay Race a fost o cursă neplanificată, nu sunt fan asfalt, dar parcă nu prea-mi vine nici să stau în casă când in mijlocul Bucureștiului e ditai evenimentul.
Și deși îmi doream ca Ciucaș să fie ultima cursă montană, am mai ajuns, pe nepregătite, și la Șugaș Race. Cea mai lungă probă pe care o aveau era de 27 de km așa că la asta m-am înscris. Sunt niște peisaje aici….vai vai. Nici nu-mi mai venea să alerg la un moment dat, m-aș fi oprit în drum să mă bucur de nebunia de culori din jurul nostru. Am obținut aici un ultim podium al anului, un loc 3 la categorie, încheind astfel 2016 cu 4 podiumuri nesperate.
…
Din păcate însă anul se termină cum nu se poate mai prost. O accidentare, pe care o am deja de mai bine de o lună, nu mi-a mai dat voie sa fac nici un fel de efort fizic, asa că decembrie e aproape cu 0 alergări, 0 ore la bazin, 0 ore pe bicicletă, 0 sală si 0 orice altceva. Si repausul se tot prelungește. Este fară îndoială un lucru care îmi pune bețe în roate pregătirii pentru half ironman, având în vedere muuuultele absențe de la bazin. Dar, dacă la început îmi venea să mă dau cu capul de toți pereții, mi-am dat seama că pun o presiune inutilă pe mine, că până la urmă nu se moare din asta, că trebuie să am răbdare și că ce va fi va fi. Așa că pentru la anul….n-am nici un plan. Nici o cursă planificată, nici un obiectiv în afară de acela de a fi sănătoasă și de a continua să alerg prin munți. Și dacă totul merge bine, îmi doresc un nou ultra la Ciucaș,pentru că acolo am o revanșă de luat.
Să ne recitim sănătoși și in 2017 🙂
Crissulish 